Margareta

 

Cine nu isi aminteste de jocul din copilarie prin care fetele si baietii, cu sufletul la gura,  rupeau rand pe rand petalele margaretelor asteptand ca cea din urma sa le ofere raspunsul la intrebarea "ma iubeste, nu ma iubeste"?

Un alt joc al dragostei, tot cu margarete dar disparut intre timp, putea arata cati ani ii vor ramane fetei pana la maritis. Se culegeau cu ochii inchisi manunchiuri de flori, iar numarul margaretelor era egal cu numarul anilor ramasi pana la casatorie. 

Cele 20-30 petale subtiri si albe regasite la orice margareta inconjoara precum razele centrul galbui care adaposteste polenul.  Aspectul florii este asemanator cu cel al crizantemei salbatice, iar legatura este intarita si mai mult de numele sau stiintific: Chrysanthenum leucantheum.

Denumirea cunoscuta in popor are la baza latinescul "margarita", echivalentul margaritarului de astazi, si reflecta in buna masura cinstea primita inca din vechime. Poate de aceea, dar si ca urmare a frumusetii si gingasiei sale, floarea s-a numarat printre cele care au inspirat parintii in alegerea numelui de botez al fiicelor lor.

Margareta ne-a fost data pentru a lua seama cu totii la ce inseamna puritatea si perfectiunea intr-o lume intinata de nedreptate si pacat. Indiferent de timpul, locul sau cultura din care a facut parte, margareta s-a bucurat de o imagine care i-a fost favorabila.

In traditia celta, margaretele sunt considerate spirite ale copiilor care au murit la nastere si care au recapatat invoirea sa revina pe pamanat pentru a-i mangaia pe parinti, in timp ce  in crestinism sunt legate de cei care se intorc la credinta devenind puri prin spalarea pacatelor, de unde supranumele de "floarea inocentei".

Margareta inseamna inocenta si puritate, si pentru cel care ofera, si pentru cea care primeste. Arata stima, increderea reciproca, prietenia solida. Ea nu se reduce la mesajele de dragoste, dar este una dintre cele mai frumoase flori ale iubirii, prin semnificatiile pe care le are. Una dintre ele este: "Ai atatea calitati, cate petale are floarea", iar alta "Nici nu stii cat de frumoasa esti".

Sezonul margaretelor a inceput, profitati si incantati-va prietenele sau sotiile cu un buchet alcatuit din asemenea minunatii!